Ploua mărunt când am intrat în curtea din Berislăvești, Vâlcea pe o poartă deschisă la perete. Nu departe de celelalte case, dar aproape de pădure, într-o curte pe care n-o cuprinzi cu privirea, Albastru și origini se simte ca un sat în sat. Ana și Leonid au adus patru căsuțe din Maramureș și au făcut un loc pe care ei îl numesc satul evenimentelor cu însemnătate. Am stat de vorbă cu Ana într-o sală mare a casei principale, în care se află bucătăria și un spațiu comun. Vremea de toamnă de afară a strâns pisicile în jurul fotoliilor și Ana m-a așezat în dreptul sobei de pământ unde părea firesc să începem să povestim.
ZN VL: Oamenii care vin la Albastru și Origini au parte de o experiență care îi apropie de natură și de o simplitate, pe care mulți dintre noi nu am trăit-o direct, dar care acum devine din ce în ce mai prețuită. Ce caută vizitatorii când ajung la voi?
Mulți nu știu exact ce caută. Doar simt că vor să ajungă într-o bulă de liniște. Unii vin la recomandarea unui coleg, alții pur și simplu simt că au nevoie de o pauză și tematica evenimentului găzduit de noi i-a inspirat (yoga, constelații, retragere în natură). Alții sunt invitații celor care își organizează aici un moment de însemnătate în familie. Dar ce se întâmplă după ce pun bagajele jos și miroase a mâncare gătită și a lemn, după ce sunt copleșiți de simplitatea locului dar și de detaliile din fiecare colțișor, e altceva. Stau pe terasa hambarului și se uită către Cozia, respiră aerul rece și spun “wow, este mai frumos decât în poze”. Cei mai mulți ne spun că n-au mai simțit asta de mult. Că le amintește de atmosfera din casele bunicilor, sau ale părinților, de un loc în care nu trebuia să fie pregătiți pentru nimic. Cred că vin în căutarea unui „acasă” pe care l-au avut demult și au uitat că îl pot regăsi. Unii abia după ce pleacă realizează că asta era, de fapt, ce căutau.
ZN VL: Căsuțele de oaspeți nu au televizor, un indicator că sunt descurajate ecranele. Sunt curioasă ce alternative au pentru a se deconecta oamenii care aleg să petreacă timp la voi?
Focul, în primul rând. E ceva în el care te ține prezent fără să-ți ceară nimic. Muntele Cozia, care se vede în măreția lui de pe prispa fiecărei case. Cărțile care se găsesc în fiecare dintre cele patru căsuțe. Activitățile pe care le prevede weekendul tematic la noi sunt axate pe mișcare, natură, introspecție și conectare cu ceilalți.
Însă mâncarea e poate cel mai puternic ritual. Avem un meniu unic pentru tot grupul, servit pe mijlocul mesei, la comun. Toți întind mâna după aceleași platouri vintage. Numim asta sharing table și efectul real e că masa devine evenimentul serii. Avem o singură masă, dintr-un lemn și toți stau așezați la ea.
Am văzut oameni care la prima masă erau poate stânjeniți că stau lângă cineva necunoscut, însă în câteva minute conversațiile au pornit. Fără telefoane, fără alte distrageri.
În plus, când ai în farfurie mâncare gătită cu intenție, cu ingrediente de sezon și făcută acolo, pe loc, nu ai cum să te grăbești să termini.
ZN VL: De ce credeți că revenirea la un ritm simplu, de tipul focul, trezitul la răsărit și somnul la apusul au un efect atât de puternic asupra oamenilor?
Cred că corpul știe. Nu e ceva ce trebuie să explici sau să convingi pe cineva. Când ai dormit bine, ai mâncat dimineața mâncare gătită, nu cumpărată din supermarket și ai văzut răsăritul fără grabă, ceva din tine se relaxează la un nivel profund. E un ritm pe care l-am trăit toți, fie la o bunică, fie la o tabără în copilărie. Nu e nostalgic în sens trist, e pur și simplu recunoștință. Corpul recunoaște pacea aceea și spune „da, asta știu eu”. Nu noi îi convingem pe oaspeți că e bine să se odihnească. Locul o face singur.
ZN VL: Suntem tot mai tentați să simțim nevoia de a ne reconecta cu natura, iar uneori ajungem să confundăm această nevoie firească cu dorința de a ne muta la țară. Voi oferiți, însă, o experiență de apropiere de natură și de deconectare care răspunde acestui impuls profund uman. Cum vedeți voi această diferență?
A te muta la țară e un proiect de viață, e frumos, dar e greu și e mare. Noi oferim altceva: câteva zile în care viața ta nu îți cere nimic. Nu trebuie să renunți la nimic, nu trebuie să schimbi nimic. Vii, respiri, dormi bine, mănânci bine, pleci cu ceva în tine reîncărcat. E ca și cum ai redescoperi că pacea aceasta există și că poți ajunge la ea. Mulți oameni cred că ar trebui să fugă din viața lor ca să fie bine. Noi le arătăm că nu, uneori e suficient să faci o pauză în ea.
ZN VL: Împreună cu echipa voastră de evenimente, și voi petreceți des timp aici, iar uneori vă implicați personal în buna desfășurare a experiențelor. Ce transformări ați remarcat în oameni când petrec câteva zile în liniște și aproape de natură?
Prima zi e mereu mai greu. Oamenii vin cu tensiunea în umeri, verifică telefonul des, se simt puțin stingheri în liniște, dar dacă stai și te uiți la ei în seara a doua, dinamica personală și de grup se schimbă. Stau aplecați spre masă, râd, ascultă. Un moment care se repetă mereu: când gătim la foc deschis în curte și miroase, oamenii vin singuri. Nimeni nu îi cheamă. Instinctiv, se adună în jurul focului. E ceva din noi care recunoaște semnalul acesta.
Am o amintire cu o femeie care a plâns la micul dejun în a treia zi. Mi-a spus că de mult nu a mai mâncat în liniște, fără să se gândească la altceva. Alt domn, în cadrul unui retreat, a simțit nevoia să se țină de mâini cu ceilalți, ca în filmele americane și să spună “Mulțumesc”. Ca o rugăciune pe care nu o făcuse niciodată, în acest fel, cu atâția necunoscuți la masă. Asta rămâne cu noi. Nu transformările mari, ci momentele mici în care cineva redevine el însuși.
ZN VL: În rolul de gazde al unui spațiu susținător pentru starea de bine (a oamenilor), ce înseamnă pentru voi grija/ideea de grijă?
La noi grija nu e un serviciu, e atenție. Pregătim meniul personalizat pentru fiecare grup, împreună cu facilitatorul care îl organizează, știm dacă cineva are o intoleranță alimentară, știm dacă e un weekend aniversar sau dacă e prima vacanță solo după o perioadă grea. Nu o spunem cu voce tare, pur și simplu facem lucrurile în consecință. Mâncarea e gătită cu ingrediente alese, nu în grabă. Dacă simțim că trebuie schimbat ad-hoc ceva în meniu, ne mobilizăm cât se poate de repede. Ori dacă vreun oaspete își dorește gogoși, încercăm mereu să găsim timp să le facem. Cafeaua este artizanală, ceaiurile sunt din plante naturale uscate, mereu acolo, din partea noastră, fără să trebuiască să ceri și apa de izvor este la discreție. Nu sunt bonusuri, e pur și simplu cum arată grija când nu trebuie anunțată. Grija înseamnă că observăm omul din fața noastră.
ZN VL: Trăim într-o lume în care totul este rapid, optimizat și orientat spre rezultate. Cum reușiți să păstrați autenticitatea și simplitatea acestui loc fără ca experiența oferită să devină „un produs” de consum?
Ne gândim la oamenii care vin la noi; locul e al lor cât sunt aici. Chiar și în bucătărie, autenticitatea e structurală: avem un meniu unic pentru tot grupul, fără posibilitatea de a comanda separat. Asta ne obligă pe noi să gătim excelent, mai puțin și mai bun. Ne forțează să fim atenți, să nu facem compromisuri. Autenticitatea nu e o decizie de comunicare, e o consecință a felului în care e construit locul. Nu suntem o pensiune cu personal în uniformă, iar asta face ca oamenii să simtă grija noastră din prima seară. Și de aceea 70% din cei care vin o dată, se întorc.
