„Eu câștig pentru că-mi fac familia fericită, dar mi-am pierdut propria bucurie.”
Jevana a ajuns pe terasă înaintea mea într-o după-amiază de toamnă. În zilele lui libere, nu se grăbește nicăieri. Vrea să spună povestea lui și a oamenilor ca el, care vin din Asia în România pentru un trai mai bun. I want to help, you are welcome, îmi repetă. Jeevana are 43 de ani și este din Gampaha, Sri Lanka, un oraș aflat la 20 de kilometri de Colombo. În urmă cu aproape șapte ani a ajuns în România printr-o agenție, după un interviu online. După zece ore de zbor, a ajuns la Sibiu, la Faurecia, o companie unde se fabrică huse pentru scaune auto. Acolo a lucrat timp de cinci ani.
Care a fost înțelegerea cu prima fabrică românească pentru care ai lucrat?
Am bătut palma pentru 470 de dolari. Primeam în plus 150 de dolari bonuri de masă pentru mâncare. Ei se ocupau și de cheltuielile pentru cazare. La început, stăteam mai mulți muncitori într-o casă din Sibiu. În fiecare dimineață, venea autobuzul și mergeam la muncă timp de opt ore. Tot ce făceam era să muncim ca să strângem bani și să trimitem acasă.
După un timp, m-am mutat la Râmnicu Vâlcea, la o altă fabrică Faurecia a aceluiași grup francez. Eram responsabil de scaunul șoferului pentru modelul Audi Q8: partea din spate, protecția pentru cap și airbagul. Aveam foarte multe reguli de respectat. Dacă greșeam un lucru, oricât de mic, șoferul putea muri într-un accident.
Ce a presupus procesul de angajare în România?
Nu am luat primul interviu pe care l-am dat pentru o fabrică de textile din Botoșani. Dar a fost mai bine așa pentru că s-a dovedit că locul acela era o mare problemă pentru muncitorii din Asia. Toți srilankezii care lucrează acum acolo vor să plece pentru că nu își primesc salariile la timp. Și dacă tu nu primești salariul, nu-l trimiți în Sri Lanka. Nu-l trimiți, nu-l primește nici familia. După Botoșani, a urmat Faurecia. Ei mi-au făcut actele legale ca să pot lucra, iar după trei luni, mi-au făcut permisul de ședere. Îl am, pot să ți-l arăt. După doi ani și jumătate, din Sibiu am venit în Rm. Vâlcea.
Cum a fost în primul an la Faurecia?
Când am ajuns, am intrat în fabrică și am fost primit foarte bine. Ne-au oferit mâncare, ne-au instruit și au început să ne arate tot ce aveam nevoie ca să ne facem munca. Primeam salariul în fiecare lună. Ne-au organizat în grupuri de aproximativ douăzeci de oameni. Apoi s-a ales un lider al grupului, de exemplu un traducător pentru muncitorii din Sri Lanka, cum am fost eu, care știu engleză. Au realizat noi interviuri în fabrică și ne-au pregătit timp de o săptămână. Ne-au învățat să folosim mașinăriile, pentru că sunt diferite de cele din Sri Lanka. Când am început să înțelegem cât de cât cum funcționează, ne-au mutat pe liniile de producție. Oamenii mai experimentați merg direct pe liniile de producție după doar câteva zile. Și așa am început să lucrăm. În picioare, nu se putea sta jos.
Muncitorii din Sri Lanka au deja experiență în multe fabrici din Asia, dar pentru români este diferit – pentru ei training-ul ține cam o lună și apoi intră pe linia de producție, în fabrică. Noi începem repede munca. Ne testează câteva zile și apoi ne trimit pe linie. Nu stăm mult fără să producem. După aproximativ o lună, trebuia să putem atingem 70% din targetul normal de producție.
Ce se întâmpla dacă nu reușeai să atingi targetul?
Trebuia să-l atingem. Nu era opțional. Nu exista un beneficiu special, dar dacă nu-l atingeam, ei nu puteau livra produsele. Scaunele trebuiau trimise în alte țări, spre exemplu, la o altă fabrică din Polonia, unde se asamblau mașinile. Obiective erau zilnice. Dacă nu le atingeam, se întâmpla să strige la noi. Ne monitorizau munca și în fiecare oră trebuia să producem un anumit număr de piese. O piesă durează cam cinci minute, deci într-o oră trebuia să terminăm douăsprezece piese. Dar eram talentați și, de cele mai multe ori, ne atingeam obiectivul.
Ce înseamnă că erați „talentați”?
Aveam viteză, metode dezvoltate în timp, un ochi format. Mă concentram să fac prima piesă perfect, ca să nu trebuiască să o repar. Reparatul durează mult. Dacă ieșea bine prima piesă, ieșea toată linia de producție. Dar dacă ceva se strica sau cineva obosea, atunci devenea mai greu. Eu eram liniștit pentru că aveam zece ani de experiență în industria textilă din Sri Lanka. Ulterior, am început să fac operațiunile importante, cum ar fi elemente decorative, cusăturile de pe exteriorul scaunelor auto. Acolo totul trebuie să fie foarte îngrijit. Mașina trebuia să arate luxos. O husă de scaun care e făcută în Vâlcea trebuie să arate exact la fel ca alta făcută în Sibiu. Trebuie să aibă aceeași culoare, aceleași cusături, aceeași calitate. Era multă presiune, dar tot era foarte bine, pentru că în România alți muncitori din Asia se confruntă cu și mai multe probleme – în construcții sau în livrări cu bicicleta în București. Alte fabrici nu plătesc sau nu oferă bonuri de masă. Aici lucram opt ore, nu douăsprezece. Aveam sâmbăta și duminica libere.
Cum erau organizate pauzele?
Începeam la 6:30 dimineața, cu treizeci de minute de pauză într-o zi de lucru. Zece minute pentru pauza de ceai, iar de la ora 9, mergeam în pauze în grupuri. Ieșeam la cantină – o cantină foarte bună – fiecare grup, câte zece minute. Lucram două mii de oameni în total. Pe fiecare schimb, lucrau câte o mie. Când aveai nevoie la toaletă, trebuia să îi ceri voie supervizorului și puteai merge. Înainte să plec, făceam câteva piese în plus pentru cel din fața mea, ca să nu se oprească linia. De exemplu, dacă eu făceam husele, iar persoana din fața mea punea buretele, făceam câteva huse în plus pentru el, apoi mergeam la toaletă. Două minute mai târziu, mă întorceam și o luam de la capăt.
Câți oameni din Asia de Sud erau la Faurecia când ai lucrat acolo?
Eu am făcut parte din primul grup de cincizeci de oameni din Sri Lanka care au venit în 2019. Următorul grup, de aproape o sută de oameni, a fost respins din cauza coronavirusului. Au așteptat doi ani până când au reluat interviurile online și au început să aducă din nou muncitori din Asia.
În perioada în care am lucrat eu la Faurecia, au fost înregistrați în total aproximativ 700 de muncitori din Sri Lanka. Dar în fiecare an, cam 30 plecau în Italia, Germania sau Franța. Auzeau zvonuri că sunt condiții mai bune în alte țări și oamenii aveau nevoie de mai mulți bani sau voiau să aplice pentru statutul de refugiat. Se întâmplă ca alții să plece și pentru că unii angajatori români nu îi sprijină să-și obțină avize de muncă. Transportatorii ilegali le promit că-i trec granița, iar acei muncitori riscă totul și își încearcă norocul. Dacă îi prinde poliția, îi trimit înapoi în Sri Lanka.
După trei ani, Faurecia m-a făcut angajat permanent în România și nu a mai trebuit să reînnoiesc contractul la ei de la an la an. Apoi am aplicat pentru actele de rezidență permanentă. Când am plecat eu din fabrică, rămăseseră aproximativ 200 muncitori din Sri Lanka, 70 din Nepal și 8 din Tunisia.
În cadrul conferinței „Muncitorii străini în România: realități și bune practici” din iulie 2025, comisarul-şef al Inspectoratului General de Imigrări, Daniel Titirigi, a făcut un top al principalelor state care furnizează forţă de muncă pe teritoriul României. Pe primul loc se află Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de persoane, iar apoi India – cu 3.445 de persoane. Se precizează că este vorba de persoane pentru care au fost solicitate avize de angajare în 2025. Mai mult de 60% din avize vizează meserii din agricultură, construcții, curățenie sau manipulare marfă, domenii în care angajatorii români întâmpină dificultăți în recrutarea locală – muncitorii străini acoperă un deficit actual de 600.000 de persoane pe piața muncii. Potrivit unei surse citate de Europa Liberă, pentru al doilea an consecutiv, plafonul în 2025 a fost menținut la 100.000 de avize eliberate.
Ce amintiri preferate ai din perioada în care ai lucrat la fabricile Faurecia?
Odată, în Sibiu, eram la o petrecere de zi de naștere, unde era muzică, mâncare și băutură. A avut loc un mic incident și a venit poliția, dar s-au comportat bine cu noi. Nu ne-au pedepsit și nu au țipat la noi. Ne-au spus: „Nu ieșiți afară în șlapi și tricouri, puneți-vă geci, mănuși, tot” pentru că era foarte frig. Ne-au oferit inclusiv cafea și au vorbit cu noi politicos. În Sri Lanka, poliția nu respectă oamenii. În seara aceea era ziua mea, 17 ianuarie. A trebuit să traduc pentru câțiva prieteni care nu înțelegeau engleza, dar am rezolvat problema și până la urmă fost o experiență ok.
Când m-am mutat la a doua fabrică, la început, am locuit în Govora, apoi în Colonie Nuci, o localitate la 14 kilometri de Rm. Vâlcea. Există cam șase locuri de cazare pentru muncitori asiatici în jurul orașului. Am stat într-o zonă de sat. Aveam un spațiu unde jucam cricket. În decembrie participam la sărbători și spectacole culturale, iar în centrul orașului erau târguri mici și un patinoar. Nu aveam mașină, dar uneori, luam legătura cu un prieten care planifica excursii și mergeam fie la Brașov, fie prin munții de lângă Vâlcea. În România a fost prima oară în viața mea când am văzut zăpadă.
Cum ai decis să pleci de la Faurecia?
Când încă eram la Faurecia, am început să lucrez în weekend pentru o doamnă din București. Când venea ziua de vineri, plecam din Vâlcea cu autobuzul spre București și lucram sâmbăta și duminica în capitală.
Lucrai cinci zile la Faurecia și două zile în București. Când te odihneai?
Mă odihneam noaptea. Nu a fost ușor, dar făceam 1.000 de lei în plus pe lună, pe lângă salariul meu de 3.000 de lei. Trimiteam aproape toți banii familiei mele din Sri Lanka. Am început anul 2024 lucrând în felul acesta, dar apoi n-am mai putut. Doamna la care lucram în București a fost foarte mulțumită de munca mea și m-a întrebat: „N-ai vrea să vii să lucrezi pentru mine?” Nu știam nimic despre piscine, aveam experiență în alt domeniu, dar i-am spus: „Voi încerca. Dacă ai încredere în mine, voi munci din greu și voi învăța.” După ce am început să lucrez acolo, avocata care m-a ajutat cu actele, mi-a reînnoit permisul de muncă. L-am primit vara aceasta, iar în septembrie mi-a făcut un nou permis de ședere. A fost de acord să îmi dea un loc unde să stau – acum stau singur în cameră într-o casă aproape de muncă.
În prezent, majoritatea oamenilor care vin din Sri Lanka să muncească în România se chinuie să obțină acte. Agențiile le promit locuri de muncă stabile, dar ajunși aici, nu există un angajator, ci sunt „închiriați” prin intermediul agenției, în funcție de ce are nevoie firma care îi „închiriază”.
Mădălina Petre, expert juridic, specializată în recrutare și birocrația legată de migrație, spune că odată cu importul de forță de muncă din ultima perioadă, în România, au apărut diverse practici abuzive în zona recrutării. În anumite cazuri, muncitorilor străini le-au fost reținute documentele de identitate de către angajatorii români, ceea ce constituie faptă penală. În cazul respectiv, agenții de poliție doar s-au deplasat la sediul firmelor și, prin avertismente verbale sau scrise, fără amendă ori alte contravenții, le-au recomandat angajatorilor să înapoieze actele cetățenilor străini.
S-a întâmplat ca angajatorul să-i pună să semneze o declarație în română prin care cetățenii străini își dau acordul să le fie luate actele. Normele juridice zic că, dacă ai un cetățean străin, trebuie să-i prezinți documentele într-o limbă pe care el o cunoaște, ba mai mult, să ai și un translator să-i explice contextul. Dar evident că nimeni nu respectă întocmai. Instinctiv, muncitorilor nu le vine să spună: << Dar tu nu ai voie să faci asta, nu este legal>>. Dimpotrivă, asiaticii, când vin aici, se poziționează ierarhic inferior nouă, și asta, îi vulnerabilizează și mai mult în fața unor angajatori care profită de acest lucru. Putem vorbi de o practică modernă de sclavagism.
Care crezi că sunt problemele principale pe care le întâmpină muncitorii din Sri Lanka în România?
În timpul interviului, agenția de recrutare le oferă jobul în numele fabricii. Ei plătesc și li se fac documentele pe numele acelei firme. Când muncitorii ajung la aeroport, agenția le poate spune că firma nu mai are nevoie de ei.
Pe mine, acum șase ani, întregul proces m-a costat aproximativ 250.000 de rupii srilankeze, adică aproximativ 300 de euro. Acum costă în jur de 3.000 de euro să vii din Sri Lanka în România. A devenit un business. Agenția care îi ia în primire aici funcționează așa: dacă un restaurant are nevoie de cinci muncitori sau muncitoare, agenția îi trimite restaurant și primește 200 de lei pe persoană pe zi – 150 de lei merg la muncitor, iar 50 de lei merg la agenție. Practic, este ca și cum ar închiria oameni.
Deci dacă, în primele trei luni nimeni nu își asumă responsabilitatea de a le face acte, după acea perioadă, acei muncitori devin automat ilegali. Aceasta este o mare problemă în București. Unele agenții din Sri Lanka sunt corecte și plasează muncitorii către companii sau agenții din România care se ocupă să-i înregistreze legal. Dar altele îi înșală pe muncitorii. Ei cheltuie foarte mulți bani să ajungă aici și după ce ajung, dacă agenția de aici nu se ocupă pentru a le obține avizul de muncă, rămân ai nimănui.
Când un muncitor intră într-o companie printr-o agenție de „manpower”, devine dependent de acea companie. Dacă încearcă să plece, agenția refuză uneori să emită scrisoarea de eliberare sau să se ocupe de actele necesare. Dacă nu se ocupă să înregistreze contractul corect, nu se plătesc taxelele, nu există asigurare medicală, după trei-patru luni, devii ilegal.
Mădălina Petre spune că un cetățean străin cu viză de muncă în România nu poate rămâne legal pe teritoriu mai mult de 90 de zile fără un contract activ de muncă. Documentele se pot depune la Inspectoratul General pentru Imigrări în acest termen de 90 de zile. Din cauza lipsei disponibilității programărilor, timpul de așteptare până la programarea fizică poate depăși uneori termenul legal. Dacă angajatorul nu a făcut demersurile necesare pentru depunere și termenul este depășit, cetățenii străini intră în ședere ilegală, iar recâștigarea statutului legal devine foarte dificilă.
Avizul de muncă se poate respinge. Motivele pot ține de angajatori, fie din lipsă de informare, fie pentru că documentele nu au structura necesară sau angajatorul nu respectă criteriile după care se acordă avizul de muncă, fie dintr-o eroare a Inspectoratului sau mai rar, cauzate de cetățeanul străin: are fapte înscrise în cazierul judiciar românesc, explică Mădălina Petre.
Ce se întâmplă dacă te prinde poliția în situația în care nu deții aviz legal de muncă?
Te trimite înapoi în Sri Lanka. Înainte, când prindeau muncitori străini în ilegalitate, le dădeau o șansă să muncească, să câștige bani și apoi să se întoarcă în Sri Lanka. Muncitorii trebuiau să se prezinte lunar la poliție și să semneze documente prin care confirmau că sunt încă în țară. Acum lucrurile s-au schimbat. Odată ce viza expiră, deportarea se întâmplă imediat. În plus, muncitorii trebuie să plătească o amendă la aeroport sau la imigrări, între 400 și 700 de lei. Mulți srilankezi nu realizează cât de greu este să găsești un job până nu ajung aici. Oamenii ar trebui să înțeleagă ce este cu adevărat România. Agențiile fac marketing pe Facebook și YouTube, dar mulți află tot adevărul abia când ajung aici.
Într-o zi, am văzut cinci srilankezi pe drum, în Vâlcea. Nu m-a răbdat inima și i-am dus la mine acasă, în Govora. Le-am dat mâncare și un loc unde să stea timp de o lună. I-am ținut acolo până și-au făcut actele ca să lucreze legal la Faurecia. Acum sunt căsătoriți, cu familii și lucrează în Italia.
Angajatorii români înțeleg că un om care vine de la mii de kilometri depărtare, cu un singur geamantan, nu își poate căuta imediat cazare. De aceea, ei oferă un spațiu de locuit. Nu există o normă care să stabilească standardele de cazare care se oferă. Cutuma spune că ar trebui oferite condiții decente, de la două margarete în sus – adică cinci metri pătrați de intimitate într-un imobil. Unii angajatori valorifică imobile degradate sau apartamente murdare oferindu-le drept cazare muncitorilor străini. În unele cazuri, condițiile sunt la limita existenței. Condițiile sunt trecute într-un izvor de drept din domeniul ospitalității, însă angajatorii nu sunt obligați prin lege să le ofere. Problema lipsei de reglementări a locurilor de cazare este că acestea, uneori, ajung să fie improprii.
Cum era viața ta în Sri Lanka când ai plecat?
Am studiat până în anul 2000. Apoi, m-am angajat la o companie de vânzări și marketing. Ulterior am intrat în industria textilă, ca supervizor de producție. Am lucrat acolo aproape 11 ani. Nu îmi mai ajungeau banii. Muncă era grea, responsabilitățile mari și nu ne plăteau cât să putem supraviețui în Sri Lanka. Terminam salariul lunar în primele două săptămâni. Până la salariul următor, eu și familia mea sufeream mult. Pentru mine ar fi fost de ajuns cât câștigam, dar e foarte greu când ai și o familie. Așa am intrat în domeniul construcțiilor. Erau mai mulți bani, dar și multă muncă afară, mereu în soare.
În 2016, după ce am făcut cursuri de limba engleză, am devenit ghid turistic. Veneau turiști din China, India, Europa, Canada. Cu banii din turism, am început să-mi renovez casa. Apoi, a venit și al doilea copil, o fetiță. Avea un an când am avut primul interviu de angajare pentru o fabrică foarte mare din Botoșani. Acum are opt ani.
Acum tu ești aici, iar familia ta este acolo, în Sri Lanka…
Da, asta e problema. Eu câștig pentru că-mi fac familia fericită, dar mi-am pierdut propria fericire. Când câștigi ceva, pierzi altceva. Poate și ei și-au pierdut din fericirea de a fi aproape de mine. Anul trecut, când am fost acasă, fetița mea a plâns mult când am plecat. Când merg acolo, e foarte fericită. Am un videoclip. Dacă vrei, ți-l arăt (Jeevana pornește videoclipul și fața lui se luminează). Eu am venit în România în aprilie 2019 și, din cauza pandemiei de coronavirus, nu am putut călători înapoi în țară. Tatăl meu era foarte bolnav, așa că trimiteam bani și pentru el. Apoi, în 2024, am economisit timp de un an, mi-am cumpărat bilet și, în sfârșit, am mers înapoi în Sri Lanka. Am stat 35 de zile, dar timpul a trecut foarte repede alături de familia mea.
Când am plecat din țară, tata avea 75 de ani, iar când l-am vizitat înainte să moară, avea deja 80 și mergea în baston. A murit în decembrie anul trecut. Avea diabet și probleme la ficat. Copiii mei, mama mea și fratele meu au avut grijă de el. Din păcate, într-o zi s-a îmbolnăvit foarte tare de la o răceală puternică și, după trei zile, la ora cinci după amiază, a murit. Cred că s-a stins fără prea multă durere.
După ce tata a murit, am dus certificatul de deces la Faurecia și mi-au dat un ajutor de 2.000 de lei. Am folosit banii ca să fac o mică ceremonie pentru tatăl meu. În Sri Lanka, la șapte zile de la moartea cuiva, se face o ceremonie. Apoi din nou peste trei luni, și peste un an. Este asemănător și aici. Îmi place cultura din România, iar cei mai mulți dintre români sunt oameni buni.
Au apărut mai multe incidente între români și muncitori asiatici în ultimul timp.
Da, am auzit oamenii vorbind despre asta unde lucrez acum. Și prietenul meu a avut un accident cu bicicleta, o doamnă l-a lovit. Nu a fost intenționat, dar acum câțiva ani, la Cluj, o mașină a lovit doi bărbați din Sri Lanka care mergeau pe marginea drumului. Bărbații au murit. Să trimiți trupul înapoi în Sri Lanka e foarte scump. Guvernul din Sri Lanka oferă o sumă foarte mică de bani, poate cât un salariu pe o lună. În jur de 1.000 sau 700 de euro.
Ce îți lipsește cel mai mult din Sri Lanka?
Mâncarea. Am încercat mâncare chinezească, europeană, arabă. Mâncarea românească este foarte bună, îmi plac mult micii și ciorba. În Sri Lanka noi mâncăm foarte picant, mâncarea aici este mai blândă. Când merg la piață, găsesc toate legumele, mai puțin ardeiul iute verde. Când îl găsesc undeva, cumpăr toată cantitatea din magazin. Cu toate asta, m-am obișnuit cu mâncarea voastră și îmi place mult aici, în România.
Fetița mea îmi lipsește foarte mult. Mă întreabă mereu: „Tati, vii în ianuarie anul viitor de ziua ta sau în aprilie de Anul Nou?” Și eu îi spun: „Poate, poate.” Găsește mereu câte un motiv ca să mă cheme înapoi acasă.
Care este locul tău preferat din Sri Lanka?
Munții. Îmi plac grădinile de ceai și cascadele și vremea răcoroasă. Îmi place și în România când e frig, dar nu când îngheață. Mie nu îmi place soarele. În Sri Lanka, timp de 38 de ani am trăit cu soare puternic în fiecare zi, așa că mie îmi place vremea de aici. Natura și cultura din România sunt frumoase. Arborii de aici îmi amintesc de Sri Lanka. În Colombo, însă, nu mai avem mulți copaci. Îmi plac clădirile vechi. În București sunt multe clădiri vechi, în Sri Lanka le-au dărâmat pe toate și au construit ceva nou în loc. Nu e bine când dărâmi clădirile vechi, valoroase și construiești altele noi.
Cu ce probleme se confruntă țara ta în acest moment?
Timp de 30 de ani am avut terorism în Sri Lanka. O parte din teroriști și din arme încă există și acum. Cei care sunt acum la putere încearcă să administreze mai bine țara și să confiște armele rămase după conflict. Acum lumea vorbește despre clean Sri Lanka. Vom vedea dacă vor reuși. „Curat” nu înseamnă doar să cureți străzile, înseamnă să cureți și mentalități vechi. Din 2019, economia a început să meargă din ce în ce mai prost. Țara s-a împrumutat mult, iar la un moment dat, nu se mai găseau suficiente alimente, combustibil și nici unele medicamente. Prețurile au crescut foarte mult. Oamenii au ieșit în stradă, pentru că viața devenise foarte grea. Acum a dispărut vechiul guvern și a venit unul nou, cu idei și reguli diferite.
La finalul lui 2025, ciclonul Ditwah mi-a devastat țara. Au murit aproape o mie de oameni și au fost distruse o sută de mii de case. Familia mea este bine, însă am niște verișori, care trăiesc mai la nord și care trec printr-o perioada foarte dificilă. Este greu pentru mine să fiu departe când țara mea trece printr-un dezastru ca acesta. Ne organizăm din România să-i ajutăm pe cei de acasă cum putem. Dar țara mea e o insulă. E frumoasă, dar e și obișnuită cu greul.
Acest interviu a fost editat pentru claritate.
Mulțumiri lui Jeevana PdS pentru încredere. Mulțumiri Iuliei Hau și Andradei Fiscutean pentru ghidaj, în diferite stagii ale materialului
Fotografii: arhiva personală Jeevana PdS
