Acum trei săptămâni, ne-am trezit într-o Românie profund divizată. Pe de-o parte, mulți au sărbătorit menținerea unei stări de fapt existente și evitarea populismului de extremă dreaptă, ceilalți, dezamăgiți, și-au adâncit neîncrederea în autorități. Unii au mers mai departe către gesturi performative rupându-și buletinele și pașapoartele românești în semn de protest față de actuala clasă politică, dar majoritatea dintre noi ne-am întors la viața de zi cu zi, mai puțin activistă și preocupată civic sau politic. România a rămas o democrație, însă mulți analiști sunt de părere că, în lipsa unor reforme care să adreseze deopotrivă funcționarea deficitară a statului, cât și inegalitățile sociale din România, dezastrul care se preconizase, doar va fi amânat pentru câțiva ani.
Pe lângă rezultatele acestor alegeri, ce e esențial de avut în vedere este că Președintele nu e un salvator și că puterea legislativă rămâne la Parlament. Desigur, capitalul de imagine de care beneficiază președintele României nu e deloc de ignorat, dar noi, ca cetățeni, avem nevoie să participăm la democrație și în perioadele dintre campaniile electorale, pentru ca politicienii să nu ne mai poată ignora. Chiar dacă nu suntem educați suficient în direcția civică, implicarea cetățenilor este esențială pentru întărirea democrației, pentru că exercitarea ei înseamnă mai mult decat să votăm cu toții frustrați o dată la patru sau cinci ani.
Deși nu există o soluție la nivel individual pentru a diminua ura și încrâncenarea generalizată față de un sistem care de zeci de ani ignoră cetățeanul, e important totuși să știm ce am putem face noi, ca societate, și ce putem solicita autorităților pentru schimbare și pentru a contribui la un dialog public despre binele comun. Cum putem sparge cât mai multe „bule” din care reușim să blamăm cu succes pe cei care nu sunt de acord cu noi și cum putem să practicăm cetățenia prin instrumentele democratice de care dispunem?
Am stat de vorbă cu o serie de specialiști vâlceni să înțelegem ce putem face pentru a ne apropia unii de alții, pentru a cultiva o practică a dialogului, chiar și în dezacord și pentru a reduce clivajele tot mai adânci dintr-o societate care, în fond, are o nevoie profundă de apropiere și înțelegere.
Cristian Presură – fizician, cercetător, inventator și autor
Cred că acum trebuie să punem o pauza discuțiilor politice atunci când suntem între prieteni. Măcar pentru ceva timp, în așa fel încât să ne regăsim unii pe alții. Altfel ajungem să dezbinăm până și familiile. Pe termen lung e greu de spus; poate doar dacă surprinzător apar mișcări politice noi, care unesc, dar e greu de crezut. Educația este mereu o soluție, dar funcționează pe generații. Cred că cel mai bine este ca fiecare din noi să reînvețe să privească pe cineva din tabăra cealaltă, nu ca un pricol, ci ca pe un om care contribuie la societate și care vrea binele, chiar dacă într-o formă cu mult diferită de a noastră. Cu alte cuvinte să cultivăm empatia.
Bogdan Iancu – antropolog, lector universitar – Departamentul de Sociologie SNSPA
O să încep prin a spune că sunt rezervat (ca să nu zic direct sceptic) în a spera că politicienii și decidenții de la nivel local sau național au capacitatea să se raporteze la această fragmentare a societății ca la o traumă socială care trebuie rezolvată cu necesitate. Cei mai mulți dintre ei sunt obișnuiți cu astfel de peisaje generate în marginea alegerilor și e de bănuit că, dacă ar fi avut un minim organ empatic la condițiile care ne-au adus aici, ar fi făcut cele mai mici gesturi ca să le adreseze. Ca să nu mai vorbim că pentru unii dintre ei, această fragmentare funcționează ca un combustibil electoral care le conservă ritualic și ciclic publicul.
De exemplu, consider un pic naivă plonjarea recentă în tiktok a unor cunoscuți care încearcă să vâneze pe teritoriul celuilalt cu iluzia că îl va înțelege în safariul digital. Cel mai important lucru pe care îl văd acum e să găsim date care să ne indice sursele acestei lipse de încredere sociale endemice și aș căuta cei mai buni mediatori, cu experiență de cercetare de teren, care să vină apoi și să informeze decidenții despre aceste surse. Nimic altceva în afară de gesturi politice adecvate nu va crea cu adevărat punți între cetățeni.
Ioana Vega – psihologă și psihoterapeută
Asistăm cu toții de câțiva ani la evenimente și schimbări care ne afectează din ce în ce mai mult. Fie că a fost perioada pandemiei sau conflictul armat care a izbucnit imediat după, atât de aproape de granițele noastre – aceste evenimente au marcat starea noastră de bine, capacitatea de a ne face planuri și de a fi în contact cu resursele noastre. Alegerile recente din România nu au făcut decât să evidențieze și să creeze o scenă pe care aceste forțe să fie puse în act și să ne arate din nou această polarizare. Nu știu cum au receptat alții perioada acesta dar am putut să observ cât de molipsitoare este energia conflictului din contexte politice și geopolitice în comunități mici, în familii, între prieteni, chiar și între copii și ce putere distructivă poate avea.
Ca psiholog, consider că este sănătos să ai capacitatea de a asculta și păreri diferite de ale tale, să poți să metabolizezi și să conții și emoții puternice – fără ca reacțiile tale să facă rău ție sau altora, să poți să ai limite sănătoase în raport cu canalele media și să nu te lași sedus de vortexul de fake news cu care, din păcate, ne confruntăm în prezent. Mă gândeam zilele trecute că o abilitate de care noi, ca popor, avem tot mai multă nevoie și pe care, din păcate, o avem mai puțin dezvoltată este cea de participare. A participa înseamnă a ieși din izolare, a pune în cuvinte și în act ceea ce crezi, a merge spre dialog, a merge spre ceilalți cu credința că și tu contezi, a planifica, a-ți lua un angajament. Cred ca e nevoie de educație în acest sens și de maturitate. Din păcate, în comunitățile mici și mari, membrii comunității participă prea puțin, poate și pentru că nu se creează contexte. Participarea în contextele sociale, educaționale, profesionale sau comunitare sunt minunate pentru a cultiva colaborarea, învățarea și incluziunea – poți să fii de acord că nu ești de acord și să rămâi totuși în dialog, să împarți spațiul discuției cu celălalt.
Consider că educarea și dezvoltarea abilităților de participare de la cele mai fragede vârste – în familie, în școală – poate fi o modalitate prin care privilegiem comunicarea, gestionarea emoțiilor puternice și rămânerea în relații chiar și când avem păreri diametral opuse. E nevoie de oportunități, de variante – în special în orașele mici, cum este Râmnicu Vâlcea.
Întâlnirile, spațiile în care oamenii se pot conecta pornind de la diverse interese comune, spațiile care privilegiază comunicarea și exprimarea aduc sănătate, bucurie, resurse și comuniune într-o lume fragmentată și divizată.
Ioana Cosma – poetă, lector universitar, Facultatea de Limbi Moderne Aplicate Pitești.
În ultimii ani, s-a dezvoltat, mai ales în marile orașe din România, conceptul de „artă comunitară”. Am avut ocazia să asist la dezvoltarea unui astfel de proiect coordonat de prietena mea din copilărie, Maria Drăghici, artistă și cercetătoare, pentru comunitatea din Rahova – Uranus. Unul din proiectele ei de suflet era, la vremea aceea, resurecția centrelor culturale din satele vâlcene, cu participarea profesorilor și a elevilor. Ca un corolar al acestui proiect, mi-aș dori o punere în scenă a unor ateliere creative pentru copiii și elevii vâlceni, cu implicarea profesorilor și artiștilor locali. Ideea de artă comunitară ar putea fi aplicată într-o mai mare măsură capitolului creativ al vâlcenilor în viitorul apropiat. Aceste proiecte s-ar putea concretiza în ateliere de scriere creativă pentru elevi, ateliere de desen și pictură, sau de teatru la nivel județean. De asemenea, o cinematecă ar fi binevenită și bine primită, cred, de vâlceni.
Tiberia Gabăr – profesoară de educație muzicală, Colegiul Național Matei Basarab
Din păcate, de cele mai multe ori, ideea de fragmentare socială transpare în educația copiilor, semnele fiind prezente încă de la cei mici prin atitudini de tipul verificării etichetei la haine sau a mărcii adidașilor, până la diferențierea între colective de elevi de aceeași vârstă. Este necesar ca atât tinerii cât și copiii să fie implicați în situații colaborative, în care diferențele devin irelevante. Inițierea unor proiecte în care „puterea lui împreună” aduce valoare fiecărui individ, implicarea lor în activități de voluntariat, acțiuni care servesc unui scop comun sunt pașii prin care sentimentele de apartenență și colaborare devin valori pe care le vor îmbrățișa și căuta ca adulți.
Anca Țenea – Doctor în Cultură Digitală, lector asociat FCRP, SNSPA, specialist marketing
Într-adevăr, cred că vorbim despre o societate tot mai divizată, așa cum au punctat mulți oameni deja, iar asta se reflectă și în social media: prin informația consumată sau prin reperele de adevăr. Ce este totuși similar este consumul de social media și informație de acolo. Trebuie să recunoaștem că, indiferent de opțiunile politice, vârstă, categorii sociale sau preferințe, mulți dintre noi suntem „chronically online” și, deși nu cunosc date precise despre acest aspect, aș tinde să cred că e perioada cu cel mai mare consum de informație (fie ea știre sau entertainment) din istorie. Și atunci, avem de-a face cu o avalanșă informațională, un bombardament pe care cred că îl filtrăm tot mai greu. Ne selectăm reperele rapid, din câteva views, nu mai avem răbdare să consumăm conținut elaborat ca să punem în balanță nuanțe, distribuim mai departe informație nefiltrată. Cred că odată stabilită tabăra sau personajele pentru care avem o afinitate, lăsăm mai jos garda filtrelor, tocmai pentru că simțim nevoia de curatoriere a informației și apartenență, iar de asta profită la maximum platformele de social media.
Dacă adăugăm în toată ecuația și producția hiper-facilă de conținut, fie el real sau fake, cu ajutorul diferitelor tehnologii de AI, totul capătă o amploare imensă. De aceea, cred că primul pas în această reconstruire de punte între oameni stă mai degrabă în comunitățile reale, offline, în care dialogul are o natură mai blândă. Apoi, cred că este extrem de important să nu uităm rolul reglementărilor și al statului aici, în puterea lor de a trage de mânecă platformele pentru sistemele de moderare a știrior false sau permiterea de boți care amplifică mesajele și ne fac mai vulnerabili.
Cred că este un pericol mare, care adâncește divizarea, să blamăm alți oameni că sunt manipulați, că nu disting între știri false și reale etc, și, de fapt, poate că ar trebui să susținem grupuri sau ONG-uri care pun umărul la proiecte de educare digitală și, nu în ultimul rând, să îi tragem la răspundere pe cei pe care i-am votat și nu își fac treaba până la capăt să susțină educația digitală, moderarea conținutului de către platformele de social media sau apariția actorilor care vin să arunce în aer informații în social media.
De la participare, creare de contexte offline, în care oamenii să colaboreze, educație pentru gândire critică și ascultare în școală la sprijinirea proiectelor de artă comunitară și reglementarea spațiului digital, soluțiile propuse soluțiile propuse vizează construirea de contexte de colaborare și implicare.
Nu uita că pentru a te băga direct în seamă cu democrația, ai câteva instrumente concrete de organizare la îndemână, în afara votului de toate zilele. Printre altele:
-Participarea la consultări publice
-Audiențele parlamentare
-Petițiile
-Protestele
-Sesizările
-Grevele
-Inițiativa cetățenească (legislativă sau civică)
-Scrisorile deschise / Apeluri publice
Pentru și mai multe detalii legate de ce putem face pentru a ne implica în viața publică, Centrul de Resurse pentru Participare Publică a dezvoltat Ghidul de mobilizare comunitară , un material practic destinat organizațiilor, grupurilor civice și cetățenilor activi care doresc să influențeze deciziile publice.
