La Bărulețul „Toți Sfinții”
se adunau, învinși mereu, toți îngerii căzuți
ai orașului meu, copii plăpânzi cu ochi gigantici
de meteorit și inimi uriașe pe ii brodate într-un secol trecut.
Eram tot ce lumea cernuse prin sita ei de fier,
rămăsese doar fleur de sel și speranța într-un viitor
mai puțin stingher, tineri cu plete până la brâu
și fete cu geci de scai ale taților lor.
Se cânta Hotel California,
”but you can never leave”,
you can never live așa cum trebuie iar
după ce ai cântat în corul îngerilor căzuți
De la Bărulețul „Toți Sfinții”.
erau copii căzuți pe podele de lemn,
bătuți de soartă și de curele de piele,
erau inimi care puteau să zboare dincolo de stele.
era tot ce ar fi trebuit să fie
La Bărulețul Toți Sfinții,
la mine-n cartier.
Fotografii: arhiva personală a autoarei
