(VIDEO) Am fost pentru prima dată la o ședință de consiliu local și mi s-a spus: „gura mică!”

Pe data de 23 decembrie, în ajun de Crăciun, particip la una dintre ședințele Consiliului local din Primăria Rm. Vâlcea. E prima oară când intru în primărie. Prietena care mă însoțește îmi aduce aminte că treceam pe lângă această clădire aproape zilnic când eram în liceu. Ea a admirat-o adesea și uneori și-a imaginat cum ar fi să locuiască în ea, să se uite la trecători de la ferestrele mari sau să citească la geam.

Intrăm înăuntru și primăria nu dezamăgește. Pe jos e un covor care pare nou nouț. Pe el e imprimată sigla imensă a orașului. Primăria este gătită pentru Crăciun cu un brad mare, împodobit cu multe decorațiuni. Funcționarii publici sunt eleganți și protocolari. Urcăm pe scări și mergem pe un hol lung și îngust până în sala de consiliu. E o încăpere cât o sală de clasă și are ceva din interioarele de tribunal din filme. În „public” sunt așezate scaune pe câteva rânduri. La ședință pot asista jurnaliști, funcționari, reprezentanți ai instituțiilor implicate în hotărâri și cetățeni. Suntem cel mult zece persoane în public. La biroul de prezidiu, amplasat cu o treaptă mai sus decât scaunele pe care ne-am așezat noi, sunt consilierii, primarul și funcționari ai primăriei. Ședința se deschide cu imnul național al României. Ne ridicăm cu toții în picioare conform protocolului, apoi se începe citirea proiectelor de pe ordinea de zi.

Invitație la „discuții?”

Îmi amintesc că particip la această ședință din două motive: vreau să văd cum este să fii în sala de consiliu local al Râmnicului ca cetățean și vreau să intervin public ca reprezentant al societății civile într-o hotărâre care afectează cultura orașului – comasarea Teatrului Municipal „Ariel” cu Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. Subiectul mi-a atras atenția pentru că în ultimul timp, de când am început să scriu pentru scenă, am fost în contact constant cu activitatea teatrelor din București. Dincolo de momentul prezent, Ariel a însemnat și prima mea amintire la teatru din copilărie.

Ne așezăm și începe ședința. Apare subiectul comasării celor două instituții, iar președinta consiliului întreabă: „Discuții?”. În acel moment, ridic mâna și mă prezint. Am venit cu argumente riguros notate în agendă. Știu ce urmează să zic. Știu să îmi stăpânesc emoțiile. Când țin discursuri în public, știu să-mi adaptez respirația și să-mi controlez emoțiile. Dar atmosfera e solemnă și ritmul e alert. Nu e la fel de ușor de data asta. Îmi transpiră puțin mâna pe agenda roșie de piele, dar continui. Le spun tuturor prezenți că în calitate de jurnalistă, dramaturgă, persoană de educație, dar mai ales vâlceancă născută și crescută în Rm. Vâlcea, doresc să-mi spun punctul de vedere în legătură cu decizia politică. Îmi repet în minte că cei din fața mea sunt angajați să lucreze în slujba mea, ca cetățean.

Deși ședințele consiliului local sunt deschise publicului larg, foarte puțini vâlceni – spre deloc – participă, de obicei, la aceste ședințe. Și mai puțini cetățeni cer să ia cuvântul. Potrivit unui consilier local din Primăria Rm. Vâlcea, în ultimul an nu a luat cuvântul niciun cetățean la ședințele la care a luat el parte. Procesul este foarte rapid, se citește titlul proiectului. Apoi sunt invitate diverse comisii de specialitate să își dea avizul, nominalizate după număr. Dacă ești pentru prima oară într-o ședință de consiliu, nu știi ce specializare are comisia respectivă și în ce bază și-a dat avizul. După ce toate comisiile nominalizate își dau aprobarea, spunând „aviz pozitiv sau negativ” – iar în această ședință toate avizele au fost pozitive – președinta invită atât consilierii cât și cetățenii la discuții. Din momentul în care auzi întrebarea, ai foarte puțin timp să intervii până începe votul.

Eficientizarea

În toamnă, documentasem, pe larg, într-un articol pe zinedevalcea.ro, contextul din spatele deciziei de comasare a teatrului cu filarmonica. Încep să prezint din motivele pentru care consider că decizia afectează profund pe termen lung comunitatea locală și autonomia artistică a instituțiilor. Pare că merge bine. Sunt puține femei în consiliul local, dar atât consilierii, cât și primarul mă ascultă o perioadă îndelungată a discursului fără întreruperi.

La Oradea, pe când era primar, Ilie Bolojan, actualul prim-ministru al României a comasat multiple instituții de cultură, fapt care a adus numeroase critici la adresa lui, cât și revolta unei comunități întregi. Teatrul și filarmonica de stat nu au fost comasate, dar instituțiile pe care administrația a reușit să le organizeze, au adus economii infime la bugetul anual al primăriei.

Motivul economiei este des invocat în politici de austeritate, iar politicienii plasează vina pe cetățeni care „au cheltuit” mai mult decât a avut. Chiar dacă „statul” înseamnă buna guvernare a resurselor de către însuși decidenți, consecințele adeseori rămân la populație. Astfel se legitimează atât reducerea cheltuielilor sociale și deseori, cele din cultură. O astfel de criză de gestionare a resurselor se transformă rapid într-o problemă de responsabilitate individuală.

Primarul Râmnicului a continuat pe aceeași logică a eficientizării. Potrivit acestuia, s-ar face economie la bugetul local cu oamenii din pozițiile administrative, care ar fi mutați în cadrul instituțiilor administrației locale pe alte funcții. Soluția propusă de primar este să-și mărească aparatul bugetar din primărie cu personalul non-artistic pe care îl disponibilizează din funcțiile teatrului, fără să existe o clarificare a necesității deschiderii unor noi poziții.

Un teatru desființat în urma unui concurs de management anulat

Una dintre supărările administrației curente se leagă de lipsa de performanță a teatrului municipal de sub conducerea sa, pe care le reia în discuția cu mine din cadrul ședinței: „Am depistat actori care vin o dată pe săptămână la serviciu, alții o dată pe lună”. Cu toții vrem un teatru activ și o cultură de calitate. Dacă un actor angajat într-un teatru nu joacă în instituția în care e angajat, acest lucru este o consecință a unui management disfuncțional. Dacă un actor refuză să joace în instituția în care este angajat, poate fi sancționat și chiar dat afară. Primarul continuă, spunându-mi că nu ar trebui să vin să-i dau eu lecții de administrație publică, pentru că el știe mai bine: „Dumneavoastră sunteți artist. Eu sunt inginer. Eu sunt om practic și vreau să aibă și teatru, așa cum și filarmonica să aibă eficiență”.

Cultura de calitate nu se realizează prin subordonarea unui teatru conducerii unei filarmonice, transformând-o într-un departament al acesteia. Rezultatul nu este o instituție mai performantă artistic, dimpotrivă. Sub conducerea unui management care nu este „de profil”, autonomia și valoarea artistică a instituției se poate compromite ușor. Problemele de la Teatrul Municipal Ariel nu sunt recente, iar Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, instituție care îi repartizează teatrului bugetul, ar fi fost în deplină măsura de a capacita managementul teatrului. Astfel ar fi putut îmbunătăți cu adevărat calitatea artistică. În schimb, în ultimii zece ani modul în care au fost aleși managerii instituției a ridicat dubii în privința eligibilității lor, lucru despre care presa locală a mai scris în trecut.

Aduc în discuție concursul de dosare de management anulat înainte de anunțarea deciziei de comasare. Pe site-ul Teatrului Municipal fusese publicat un anunț public care prevedea organizarea unui concurs de proiecte de management pentru alegerea următorului manager al teatrului. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor era 13 noiembrie 2025. Concursul a fost ulterior suspendat printr-un anunț semnat de primarul orașului, fără a fi oferită vreo justificare. Primarul nu oferă nicio explicație nici în timpul discuției din cadrul consilului local pentru concursul anulat, nici în timpul conversației mele cu acesta din timpul ședinței înregistrate.

„Gura mică”

În momentul în care fac referire la faptul că problemele din instituție trebuiau rezolvate prin organizarea transparentă a unui concurs de proiecte de management înainte de a o desființa (min 14:19:00), primarul începe să ridice tonul și să nu-mi mai permite să vorbesc. Am o părere diferită de a dânsului și asta nu-i face deloc plăcere. Vorbește peste mine și folosește în repetate rânduri un limbaj nedemn de un edil. Mă amenință că mă scoate afară din sala de consiliu: „Vă invit afară! Vă rog! Gura mică, gura mică! (…) Nu vii și-mi dai lecții cum să fac administrație.” (min 14:50:00). Îmi ia niște timp să înțeleg ce se întâmplă. Mă simt disprețuită, dar refuz să plec. Mă simt minimizată și discreditată ca partener de dialog. Poate invitația președintei de consiliu când zice „discuții” înainte de fiecare vot, nu e o invitație reală la dialog. Acesta se sfârșește când nu ești de aceeași părere cu autoritatea. Pe finalul înregistrării, primarul spune ironic „munca doare”, referindu-se la munca de artist și la faptul că „artiștii nu muncesc”. Munca artistului este una specifică și deseori implică propriul corp și propriul psihic. Mă simt intimidată și simt multă nedreptate pentru toată munca invizibilă de care știu că e nevoie să creezi teatru. Munca enormă pe care știu că o duc colegii mei actorii într-un teatru. Pentru munca grea și consumatoare și deseori prost plătită, pe care o duc colegii din sectorul cultural.

Nu vorbim despre asta

După ce am văzut înregistrarea, mi-a fost și mai clar că mențiunea „desființării” a deturnat dialogul cu primarul: „Domnișoară, vă rog nu mai folosiți cuvântul desființare, chiar mă deranjează, (…) e vorba de bun simț. Nu folosiți cuvinte să le băgați în presă de desființare. Nu este vorba de desființare”. Părea să făcusem ceva greșit și eram pedepsită. Mi se cerea să plec. „Chem paza”, adaugă primarul. Nu mai răzbesc în conversație, iar președinta deja îndeamnă comisiile de specialitate să treacă la vot. Hotărârea de comasare trece cu o majoritate covârșitoare. Doar două voturi împotrivă.

Cuvântul „desființare” apare însă de mai multe ori în proiectul supus la vot în ședința de consiliu din data de 23 decembrie 2025. În total, în proiectul de hotărâre, semnat de însuși primarul orașului, în calitate de inițiator, cuvântul „desființare” (variațiune: „desființată”) cu referire la instituția Teatrului Municipal Ariel, apare de minim 10 ori, după cum urmează: la art 2, 6 și 12 din Hotărâre, la punctul 5 din Motivare, la punctele 3 și 12 din Concluzii și la punctele 2, 3, 6 și 12 din Raportul de Specialitate. Proiectul de hotărâre se poate accesa aici.

Art 7 din Legea 52 privind transparența decizională presupune publicarea proiectelor de hotărâre cu caracter normativ cu 30 de zile înainte de adoptare. În acel timp, cetățenii pot trimite opinii, iar orice asociație poate să solicite organizarea unei dezbateri publice. Proiectul de hotărâre votat în 23 decembrie 2025 a fost publicat pe site-ul primăriei în data de 17 decembrie 2025, cu 6 zile înainte de ședința la care s-a votat comasarea celor două instituții.

Reacții din comunitate

Râmnicu Vâlcea nu excelează la capitolul organizare comunitară, inițiative cetățenești sau alte acțiuni menite să pună presiune publică pe autorități. Până-n acest moment, oamenii și-au exprimat nemulțumirea la postarea de pe Facebook a Primăriei Municipiului Vâlcea în care anunța comasarea, prin postări pe mediile sociale și printr-o petiție inițiată de unul dintre foștii regizori ai teatrului care a adunat aproape trei sute de semnături.

Cu toate acestea, Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind a depus o plângere prealabilă împotriva hotărârii Consiliului Local din 23 decembrie 2025. Sindicaliștii anunță printr-un comunicat de presă din 23 ianuarie 2023 că măsura din consiliul local ar fi fost adoptată fără o consultare adecvată. Ei adaugă că „așa-zisa reorganizare nu este o reformă, ci o crimă culturală, care urmărește distrugerea identității artistice și instituționale, slăbirea profunzimii procesului de creație și eliminarea treptată a autonomiei culturale a unor instituții fundamentale pentru județul Vâlcea”. Între timp, în cadrul altei ședințe de consiliu, primarul municipiului a respins cererea celor din sindicatul lucrătorilor culturali.

Potrivit Dex, consultarea este acțiunea de a (se) consulta și rezultatul ei; solicitare a unui aviz, ascultare a unei păreri. În context civic, ea presupune un flux informațional către comunitate şi înapoi, cu scopul de a colecta răspunsuri. Beneficiul principal fiind obținerea de informații şi feedback de la comunitate cu scopul de a identifica probleme și soluții. Metodele de consultare pot fi: online – prin social media, sondaje de opinie pe blog, metode de colectare digitale; offline – prin sondaje și întâlniri cu comunitatea în care să fie consultați cu privire la problemă, soluție, căi de acțiune.

Caracterul public al ședințelor consiliului local este stabilit prin codul administrativ, iar participarea cetățenilor la ședințele publice este determinată de legea privind transparența decizională în administrația publică. Conform acestor două acte normative, orice cetățean poate participa la ședințele consiliului local, în limita locurilor disponibile. Unele consilii locale stabilesc în regulamentele de organizare și funcționare proceduri care reglementează participarea cetățenilor la ședințe. Conform Manualului de Advocacy, un instrument dezvoltat de Fundația Centru de Resurse pentru Participare publică, în ziua ședinței, poți solicita să iei cuvântul, respectând procedura consiliului local din localitate. Nu există o practică unitară și procedura variază de la o instituție la alta. În cadrul regulamentului ședinței de consiliu local al municipiului Râmnicu Vâlcea, nu se specifică procedura prin care cetățeanul poate lua cuvântul. În România, dreptul cetățenilor de a lua cuvântul în ședințele de consiliu local există la nivel formal, dar depinde de bunăvoința președintelui de ședință sau a primarului.

Power Distance Index (PDI) este un indicator din modelul cultural elaborat de Geert Hofstede, un sociolog olandez, care măsoară cât de mult acceptă membrii unei societăți inegalitățile de putere. Mai exact, arată în ce măsură autoritatea este percepută ca firească sau este contestată foarte puțin. Totodată, măsoară și cât de mare este distanța dintre cei care decid și cei afectați de decizii.
România are un scor foarte ridicat la Power Distance Index (PDI). Pe hartă, suntem la valori ale indexului similare cu Belarus și Federația Rusă. Asta înseamnă că relațiile dintre autorități și cetățeni sunt marcate de ierarhii clare, iar contestarea deciziilor care provin de la cei ierarhic superiori este rară, descurajată sau chiar, sancționată în mod informal.

Cum sunt ședințele de consiliu pe la alții

În Olanda, poți face parte din structurile consiliului local ca membru al comitetului cetățenesc, fără să fii membru al unui partid politic. Membrii comitetului cetățenesc sunt aleși de către populație pe liste electorale, exact ca și membrii partidelor politice. Ei nu au drept de vot în consiliu, însă au drept de intervenție și influență și funcționează efectiv ca membri permanenți ai consiliului.

În țări ca Polonia este reglementată prin lege și se implementează la scară largă practica bugetului participativ în administrații publice echivalente unei reședințe de județ. Administrația alocă anual o sumă fixă din bugetul municipal pentru bugetare participativă, iar cetățenii decid direct cum sunt cheltuiți, prin propuneri și vot. Se pot propune proiecte pentru oraș, care intră în dezbatere publică în prezența autorităților locale, iar comunitatea votează ce proiecte primesc finanțare. Administrația publică are obligația de a le implementa. În România, bugetarea participativă nu este o practică uniformă, nu este reglementată prin lege la nivel național și depinde de voința politică. Exemple de primării deschise bugetării participative sunt în Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Oradea.

Noi suntem cetățenii pentru care lucrați

După ce nu-mi mai răspunde la întrebări, nu mă mai lasă să vorbesc și începe să ridice tonul, primarul strigă să ies afară. Rămân pe scaun, în sală, lângă prietena cu care venisem, până la finalul ședinței. Nu pot să nu mă gândesc ce ar fi însemnat această experiență pentru un cetățean care nu are contact cu instituțiile sau nu e obișnuit să-și susțină ideile în public. De aceea, cei mai mulți dintre noi nici nu ajung în punctul în care să-și spună părerea.
Ce am experimentat în cadrul ședinței de consiliu local din Primăria Râmnicu Vâlcea este un comportament abuziv și intimidant, manifestat de o autoritate publică asupra unui cetățean care își exercită un drept democratic. M-am simțit umilită și descurajată din a participa civic la actul legislativ și la dialogul cu instituțiile locale. Genul acesta de conducere rigidă se sprijină deseori prin impunerea unei autorități lipsită de transparență și menținută întocmai prin intimidare și nu printr-un dialog firesc cu argumente.

Unde suntem noi toți?

În final plecăm. Ieșim de pe strada unde se află primăria și liceul meu la care am terminat, „Alexandru Lahovari”. Facem dreapta pe trotuarul de lângă Școala „Take Ionescu”, școala mea generală. În niciuna dintre ele nu am învățat cu adevărat despre drepturile mele cetățenești și în niciuna dintre ele nu am învățat cum să mă organizez mai bine alături de membri comunității din care fac parte pentru a participa la viața publică a orașului.
Poate că dacă se întâmpla asta, în ședința de marți, 23 decembrie 2025 nu aș mai fi fost singura care lua cuvântul. Poate eram un grup mai mare. Poate așa cuvântul meu nu putea fi așa ușor de oprit cu „gura mică”.
La câteva zile, îmi scrie un fost coleg de școală care locuiește în Franța. Îmi spune că s-a uitat la înregistrare și mă întreabă de ce nu există o masă critică în jurul meu care să mă susțină într-un act cetățenesc. Nu-i răspund concret la întrebare pentru că nu știu. Sigur, mi-ar fi plăcut și mie să fim mulți, dar am uitat să-mi pun problema unde sunt restul oamenilor. Pentru că da, dacă ne întrebăm cum am putea să facem ca în viitor tinerii să rămână în orașul lor, ar fi util să ne întrebăm mai întâi cum să-i facem să simtă că au ceva de spus și pot contribui în locurile de unde au plecat sau unde ar putea reveni.

Mulțumiri: Denisa I,  Diana M, Tiberiu N și Oana Preda – Centrul de Resurse pentru participare publică.